Sphera Franchise Group (BVB: SFG) a anunțat extinderea portofoliului Grupului prin adăugarea francizei wagamama, un brand pan-asiatic recunoscut la nivel internațional. Drepturile de franciză pentru dezvoltarea brandului în România au fost achiziționate de Grup și vor fi implementate prin intermediul unei noi companii, deținută integral de Sphera Franchise Group.
Grupul intenționează să deschidă primul restaurant wagamama în București, spre sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027, marcând intrarea într-un nou segment de piața, respectiv cel al restaurantelor fast-casual cu specific asiatic. Lansarea wagamama face parte din strategia Grupului de diversificare a portofoliului și de extindere către segmente cu potențial ridicat de creștere, consolidând poziția sa pe piața locală de food service.
Fondat la Londra în 1992, wagamama operează o rețea internațională de restaurante și este recunoscut pentru meniul său de inspirație asiatică, modelul operațional eficient și conceptul de design contemporan. Brandul se remarcă prin filosofia „kaizen” („schimbare constantă”), care stă la baza dezvoltării produselor și a experienței oferite clienților, punând accent pe mâncare proaspătă, hrănitoare și servită într-un cadru dinamic.
Meniul wagamama include preparate inspirate din bucătăria asiatică modernă, precum ramen, preparate pe bază de orez și teppan, toate realizate din ingrediente proaspete și adaptate sezonier. Conceptul este cunoscut pentru aromele îndrăznețe, calitatea ingredientelor și experiența culinară contemporană, orientată către comunitate.
Adăugarea wagamama în portofoliul Grupului reflectă angajamentul Sphera Franchise Group pentru creștere durabilă, excelență operațională și dezvoltarea de parteneriate strategice cu branduri internaționale de top, completând inițiativele recente de extindere, inclusiv francizele Hard Rock Cafe și Cioccolatitaliani.
Sursa: BVB.ro

