OMV Petrom (BVB: SNP) anunță evoluții majore în proiectele sale de explorare și producție, marcând un moment important pentru securitatea energetică a României. Dezvoltarea Neptun Deep avansează conform programului, iar compania pregătește noi activități de explorare atât offshore, cât și onshore. Totodată, OMV Petrom și statul român au convenit principiile necesare prelungirii acordurilor petroliere de producție cu 15 ani, până în 2043.
„OMV Petrom a fost și rămâne un partener de durată pentru România în dezvoltarea resurselor naturale ale țării. Împreună cu statul român, deschidem acum următorul capitol pentru sectorul energetic, asigurând continuitate și creșterea prezenței regionale a României. În această nouă etapă, ne propunem să continuăm explorarea și dezvoltarea oportunităților de amploare pentru resurse de gaze naturale în ape de mare adâncime, concentrându-ne totodată pe continuarea explorării și dezvoltării zăcămintelor mature din România”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Dezvoltarea Neptun Deep, realizată în parteneriat cu Romgaz, continuă conform planului, cu investiții estimate de până la 4 miliarde EUR. Proiectul este în desfășurare și vizează obținerea primelor gaze naturale în 2027, resursele recuperabile fiind evaluate la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi. În prezent, forajul este în curs în zăcământul Pelican Sud pentru finalizarea celor patru sonde de producție, iar platforma va fi mutată până la sfârșitul anului în zăcământul Domino, unde vor fi forate cele șase sonde rămase, în ape de mare adâncime.
În privința explorărilor offshore viitoare, OMV Petrom, în calitate de operator, împreună cu Romgaz, a contractat platforma Transocean Barents, care va începe forajul imediat după finalizarea lucrărilor din Neptun Deep. Prima sondă programată, Anaconda-1, va fi forată în ape cu adâncimea de aproximativ 1.500 de metri, la 200 km de Constanța, până la o adâncime totală estimată de 3.800 de metri. Costul planificat al acestei sonde este de până la 90 de milioane EUR, iar lucrările sunt posibile datorită prelungirii licenței de explorare pentru perimetrul respectiv.
Pe segmentul onshore, compania continuă activitățile de explorare, esențiale pentru identificarea unor noi resurse. Acestea includ investiții în studii seismice și în foraj, în urma extinderii recente a licenței de explorare în șapte perimetre onshore.
În paralel, OMV Petrom și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice au convenit principiile necesare prelungirii acordurilor petroliere de producție cu 15 ani, până în 2043. Acestea includ modificări ale redevențelor și ale impozitării specifice, cu obiectivul de a întări stabilitatea fiscală pentru viitoarele investiții, precum și soluționarea aspectelor legate de obligațiile istorice de mediu și abandonare. Se preconizează o creștere de 40% a redevențelor onshore, în timp ce impozitarea suplimentară pentru gaze naturale va fi ajustată pentru a încuraja investițiile. Obligatiile istorice de mediu și abandonare, estimate la aproximativ 600 de milioane EUR (suma neactualizată), urmează să fie suportate de OMV Petrom.
Impactul net al acestor măsuri va fi comunicat după finalizarea atât a cadrului legislativ, cât și a celui contractual, proces estimat să se încheie în primul trimestru al anului 2026.
OMV Petrom rămâne cel mai mare investitor din sectorul energetic românesc, cu aproximativ 20 de miliarde EUR investiți în ultimele două decenii, și cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu 44 de miliarde EUR plătite în taxe și dividende între 2005 și 2024. Compania acoperă aproximativ o treime din cererea României pentru gaze naturale și carburanți și asigură până la 10% din producția locală de energie electrică.
Sursa: BVB.ro

