Investițiile pasive au fost întotdeauna lăudate pentru simplitatea lor, costurile reduse și randamentele solide pe termen lung. Însă, dincolo de această aparență eficientă, se conturează o problemă structurală tot mai vizibilă: dispariția diversificării reale. Pe măsură ce trilioane de dolari sunt direcționați către indici ponderați după capitalizarea de piață (MCAP), precum S&P 500 sau omologii săi globali, asistăm la o uniformizare îngrijorătoare a piețelor. Regiunile și sectoarele nu mai evoluează independent – ci se mișcă în același ritm, nu din cauza unei aliniere economice reale, ci pentru că fluxurile de capital sunt atrase către aceleași câteva companii gigant.
Într-un ecosistem de piață sănătos, o bancă din Brazilia nu ar trebui să se comporte ca o companie tech din California, iar acțiunile din infrastructura indiană nu ar trebui să urmeze traiectoria unui conglomerat petrolier britanic. Și totuși, atunci când comparăm S&P 500 cu alți indici regionali majori – precum TSX 60 din Canada, STOXX 50 din Europa, Nifty 100 din India sau Bovespa din Brazilia – corelațiile sunt extrem de ridicate. Canada are o corelație de 0,96 cu S&P 500, iar Europa de 0,95. Aceste valori indică o mișcare aproape identică, sugerând că a investi în mai mulți indici mari nu înseamnă diversificare, ci replicare.
Dacă ne îndreptăm atenția spre indici americani de acțiuni cu capitalizare mică, precum S&P SmallCap 600 sau Russell 2000, observăm că aceștia sunt mult mai puțin corelați cu piețele globale – uneori ajungând la valori sub 0,60. Explicația este simplă: companiile mici sunt mai dependente de consumatorii locali, de lanțurile de aprovizionare și de politicile interne, fiind mai puțin influențate de fluxurile masive din ETF-uri globale. Această diferență dovedește că diversitatea corelațională nu a dispărut, ci doar nu mai este vizibilă acolo unde investițiile pasive MCAP dictează direcția.
Faptul că piețele sunt corelate nu este, în sine, un pericol. Problema apare atunci când toate activele se mișcă la unison, nu din motive economice fundamentale, ci din cauza acelorași fluxuri de capital care intră și ies sincronizat din aceleași companii gigant. Investitorii au impresia că portofoliile lor sunt diversificate, dar de fapt, când vine volatilitatea, impactul se simte peste tot în același timp. Așa s-a întâmplat în timpul prăbușirii COVID sau în fața șocurilor inflaționiste recente – ETF-urile globale “diversificate” au scăzut odată cu S&P 500, expunând fragilitatea ascunsă în spatele unui aparent echilibru.
Adevărata problemă a investițiilor pasive MCAP este că acțiunile cu cea mai mare capitalizare domină comportamentul indicilor. Fie că vorbim de Apple și Microsoft în S&P 500, Nestlé și ASML în STOXX 50 sau BHP în ASX 200, capitalul se concentrează în aceleași companii, iar diversificarea devine o iluzie. Pe hârtie, portofoliile par variate. În realitate, se comportă la fel. Această omogenizare reduce capacitatea investitorilor de a beneficia de mișcările specifice ale piețelor locale și transformă bursele globale într-un singur pariu sincronizat. Iar când totul se cumpără (sau se vinde) în același timp, nu mai rămâne niciun refugiu real.
Dacă vrem o diversificare autentică – adică un portofoliu format din active care reacționează diferit în fața acelorași evenimente – trebuie să ieșim din orbita investițiilor pasive MCAP. Avem alternative: strategii cu ponderare egală sau pe factori, alocări către acțiuni de mici dimensiuni care reflectă particularitățile piețelor locale, sau chiar strategii active care urmăresc randamente necorelate. Investițiile pasive MCAP nu sunt inutile, dar utilizarea lor pe scară uriașă a creat un monocult de piață, în care diversificarea devine doar un slogan.
Așadar, investițiile pasive bazate pe capitalizarea de piață omoară corelațiile? În multe privințe, da. Și odată cu ele, dispar alegerile reale de investiții. Cât timp urmărim aceleași companii mari în toate colțurile lumii, diversificarea devine mai mult un mesaj de marketing decât un scut împotriva riscului. Nu construim portofolii sigure, ci fragile. Iar atunci când pierdem diversitatea corelațională, e greu de recuperat. E timpul să ne schimbăm perspectiva: structura portofoliului contează la fel de mult ca piața în care investim. Când totul se mișcă în același timp, promisiunea fundamentală a diversificării devine o iluzie.
