Financing & IPO Summit 2025, organizat de VERTIK, a reunit peste 100 de lideri din mediul financiar și antreprenorial pentru a discuta despre principalele rute de capital disponibile pentru companii, de la fonduri de private equity și private debt, până la crowdfunding și piața de capital.
În cadrul evenimentului, Daniela Iliescu, Executive Director, ROPEA, a explicat mecanismul de funcționare al fondurilor de investiții și modul în care acestea contribuie la dezvoltarea companiilor, prin parteneriate strategice între investitori și antreprenori.
„Ce înseamnă un fond de investiții și cum operează el? În centru este un manager care are o strategie investițională, propune unor investitori această strategie investițională și, ulterior, după ce îi convinge să angajeze fonduri, o implementează.”, a menționat Daniela Iliescu.
Dincolo de strategie, mecanismul fondurilor înseamnă selecția companiilor potrivite, implementare disciplinată și creare de valoare până la ieșire.
„Cum este implementată strategia unui fond de investiții? Prin identificarea de companii pe care le achiziționează în numele fondului, cu diverse strategii investiționale. Avem fonduri de Private Equity, care finanțează companii cu planuri de creștere accelerată și fonduri de Venture Capital, care finanțează cu sume mai mici companii de tip start-up-uri.
Obiectivul unui fond este, până la urmă, să vândă după o anumită perioadă companiile la un preț mai mare față de prețul de achiziție și să distribuie profitul investitorilor fondului. Vorbim despre creare de valoare prin dezvoltare de modele de business, prin scalare de afaceri, prin dezvoltare de branduri și dezvoltarea portofoliului de clienți. Toate acestea creează un parteneriat între investitorul financiar și antreprenorul care a dezvoltat compania în care a investit, conducând spre povești de succes.”, a explicat Daniela Iliescu în cadrul evenimentului.
Cu peste 50 de antreprenori prezenți, Financing & IPO Summit by VERTIK a arătat că România nu duce lipsă de idei sau ambiție, ci de pregătire pentru capital. VERTIK anunță că evenimentul va deveni o platformă anuală de conectare între antreprenori și piețele de capital.
Urmărește înregistrarea completă aici: https://www.youtube.com/watch?v=Sw7CJ5ZkDMY

