Găsește rapid informațiile financiare care contează

De la companii listate la sfaturi de investiții, totul e la un clic distanță.

A patra emisiune de titluri de stat Fidelis din acest an a debutat la Bursa de Valori București

alt
  • Ministerul Finanțelor (MF) a atras peste 620 milioane lei și 112 milioane euro prin șase emisiuni de titluri de stat pentru populație (FIDELIS), în cadrul celei de-a patra oferte publice derulată în acest an pe piața de capital.
  • Titlurile de stat Fidelis emise în mai au debutat joi, 22 mai, la tranzacționare la Bursa de Valori București.
  • Următoarea ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis este estimată să înceapă în prima decadă a lunii iunie.
  • Prin intermediul celor 24 oferte derulate începând cu august 2020, Ministerul Finanțelor a atras de la populație aproape 50 miliarde lei (peste 10 miliarde euro).

Ministerul Finanțelor (MF) a atras 620,4 milioane lei și, respectiv, 112,2 milioane euro (valori însumând aproape 1,2 miliarde lei – 237 milioane euro), prin a patra ofertă primară de vânzare de titluri de stat pentru populație (FIDELIS) derulată în acest an prin sistemele Bursei de Valori București (BVB).

„Într-un context de piață volatil amplificat de evoluțiile de pe scena economică și politică, programul Fidelis continuă să reprezinte un reper de stabilitate pentru investirea resurselor financiare ale populației. Volumul subscris de aproximativ 1,2 miliarde lei echivalent este similar celui obținut în emisiunea anterioară (cu 1,3 miliarde lei echivalent), printr-un număr de peste 12.600 de ordine de subscriere, ne reconfirmă încrederea românilor în acest program și implicit în statul român”, a declarat Tanczos Barna, Viceprim-ministru, Ministru al Finanțelor.

„Programul Fidelis a devenit un pilon important al pieței de capital din România, consolidând parteneriatul dintre investitori, Stat și Bursă, chiar și în perioade marcate de incertitudini în rândul investitorilor. Prin cele 24 de ediții listate până acum, titlurile de stat Fidelis au demonstrat că pot atrage constant interesul populației, oferind o combinație valoroasă între siguranță, lichiditate și beneficii fiscale. Faptul că aceste instrumente sunt garantate de stat și scutite de impozit pentru persoanele fizice le transformă într-o soluție eficientă de economisire și investiție, mai ales într-un context economic marcat de incertitudini. Ne bucurăm să vedem cum programul Fidelis include, în mod constant, componente cu impact social, cum este tranșa dedicată donatorilor de sânge. Felicităm Ministerul Finanțelor, Consorțiul de intermediere și partenerul Rock FM pentru contribuția adusă la succesul acestui program și pentru promovarea unei culturi financiare active în rândul românilor”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.

„Listarea noii emisiuni de titluri de stat Fidelis reconfirmă rolul esențial al pieței de capital în sprijinirea demersurilor de finanțare ale Statului și în promovarea investițiilor responsabile. Fidelis este mai mult decât un program de atragere a economisirii populației, este un reper de transparență, eficiență și stabilitate pentru întreg ecosistemul financiar. Aceste emisiuni contribuie la setarea unor repere importante pentru viitorii emitenți de obligațiuni corporative sau municipale și oferă un cadru de referință pentru companiile care au în vedere listarea la bursă. Ne bucurăm că Ministerul Finanțelor continuă să valorifice platforma Bursei pentru a construi o relație directă cu investitorii și să susțină, în mod constant, dezvoltarea pieței de capital din România. Programul Fidelis rămâne un exemplu de bună practică în ceea ce privește accesul la capital și implicarea investitorilor individuali în economie”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din Consorțiul este format din BT Capital Partners (Lead Manager), Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale și TradeVille (Sindicat de intermediere) și Banca Transilvania, Libra Internet Bank (Grup de distribuție).

„Volatilitatea în creștere de pe piața acțiunilor de la București și de pe piața financiară locală în general, favorizează volume mai mari ale tranzacțiilor pe piața secundară cu titluri de stat Fidelis, care deja au devenit pentru investitorii de retail un instrument foarte important în ceea ce privește optimizarea deciziilor de management de portofoliu. De asemenea, titlurile de stat Fidelis destinate populației ocupă o pondere tot mai importantă în structura de finanțare a Ministerului Finanțelor, reprezentând, de altfel, primul pas în zona investițiilor personale pentru un număr tot mai mare de români care au economisit până în prezent exclusiv prin intermediul depozitelor bancare”, a declarat Irina Neacșu, Director Executiv Corporate Finance BRD – Groupe Société Générale.

În cadrul acestei oferte, derulată în perioada 9 – 16 mai, românii au plasat peste 12.600 de ordine de subscriere, atât pentru titlurile de stat denominate în lei, cât și pentru cele în euro.

Caracteristicile titlurilor de stat sunt prezentate în tabelul următor:

Criteriu Emisiune în lei pentru donatori 1 an Emisiune în lei 1 an Emisiune în lei 3 ani Emisiune în lei 5 ani Emisiune în euro 2 ani Emisiune în euro 7 ani
ISIN ROLC0VVSFZH1 RO6XF3S8D2I1 ROW8XKLW70G3 ROIPAFWLMG14 ROA0GOCOANU8 ROLX45LYZZF0
Simbol R2605B R2605A R2805A R3005A R2705AE R3205AE
Maturitate 1 an 1 an 3 ani 5 ani 2 ani 7 ani
Dobândă anuală 7,75% p.a. 6,75% p.a. 7,40% p.a. 7,80% p.a. 3,85% p.a. 6,25% p.a.
Valoare emisiune (milioane) 75,6 430,5 67,8 46,3 66,9 45,2
Valoare nominală titlu de stat 100 lei 100 lei 100 lei 100 lei 100 euro 100 euro
Sumă minimă subscrisă 500 lei 5.000 lei 5.000 lei 5.000 lei 1.000 euro 1.000 euro

Veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital nu sunt impozabile.

În emisiunea de titluri de stat Fidelis au putut investi persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani până la data închiderii ofertei, inclusiv.

Informații utile despre titlurile de stat FIDELIS – întrebări și răspunsuri

Unde găsesc titlurile pe care le-am cumpărat în ofertă?
Dacă au fost subscrise printr-o bancă sau societate de brokeraj, fără a semna un contract de prestări servicii de investiții financiare, titlurile de stat sunt înregistrate în evidențele Depozitarului Central în numele deținătorului. În cazul în care titlurile de stat au fost cumpărate în baza unui contract de prestări servicii de investiții financiare, printr-o bancă sau societate de brokeraj autorizată să tranzacționeze la Bursa de Valori București, titlurile de stat sunt în contul de tranzacționare al deținătorului.

Ce fac cu titlurile de stat?
Acestea pot fi păstrate până la maturitate sau deținătorii le pot vinde ori pot cumpăra și altele în orice ședință de tranzacționare la BVB, printr-unul dintre intermediarii autorizați (bancă sau societate de brokeraj) să tranzacționeze la BVB.
Dacă deținătorii doresc să păstreze titlurile de stat, aceștia au două opțiuni:

  • Vor primi dobânda anual, iar la maturitate li se va returna principalul într-un cont bancar transmis Depozitarului Central, în cazul în care subscrierea a fost făcută printr-o bancă sau societate de brokeraj, fără a semna un contract de prestări servicii de investiții financiare.
  • Pot deschide un cont de tranzacționare la o bancă sau societate de brokeraj, prin semnarea unui contract de prestări servicii de investiții financiare și pot transfera titlurile de stat de la Depozitarul Central în acest cont de tranzacționare. În acest caz deținătorii vor avea titlurile de stat în contul de investiții în care vor primi cuponul anual, iar la maturitate li se va returna principalul.

Cum pot să vând sau să mai cumpăr titluri de stat după ce oferta s-a încheiat?
Tranzacțiile la BVB au loc între cumpărători și vânzători prin intermediul platformei de tranzacționare. Pentru a putea cumpăra sau vinde, investitorii trebuie să aibă un cont de tranzacționare la o bancă sau societate de brokeraj. Lista intermediarilor autorizați să tranzacționeze la BVB este disponibilă AICI.

Unde pot vedea prețul curent al titlurilor?
Prețul poate fi verificat în orice moment pe site-ul Bursei de Valori București, www.bvb.ro, introducând simbolurile de mai jos în căsuța de [ Căutare ] de pe pagina principală:

  • R2605B – pentru titlurile de stat pentru donatori, în lei și cu maturitate de 1 an
  • R2605A – pentru titlurile de stat în lei cu maturitate de 1 an
  • R2805A – pentru titlurile de stat în lei cu maturitate de 3 ani
  • R3005A – pentru titlurile de stat în lei cu maturitate de 5 ani
  • R2705AE – pentru titlurile de stat în euro cu maturitate de 2 ani
  • R3205AE – pentru titlurile de stat în euro cu maturitate de 7 ani

Sursa: BVB.ro

Informațiile de pe InvestWin.ro sunt exclusiv pentru scop informativ și nu reprezintă recomandări de investiții, sfaturi financiare sau consultanță profesională. Acestea au rolul de a încuraja o înțelegere independentă a pieței financiare.

Utilizatorii sunt responsabili să consulte specialiști autorizați și să ia decizii pe baza propriilor analize, obiective financiare și riscuri asumate. InvestWin.ro nu își asumă responsabilitatea pentru pierderile rezultate din utilizarea informațiilor prezentate.

Default Avatar

InvestWin Default Avatar author https://investwin.ro/

InvestWin.ro este o platformă dedicată celor interesați de investiții, fiind concepută pentru a oferi un mix unic de conținut informativ și resurse interactive.

Newsletter-ul InvestWin Rămâi aproape de informațiile importante din lumea investițiilor.