Rompetrol Rafinare (BVB: RRC), compania care operează rafinăria Petromidia, a raportat pentru primul semestru din 2025 o cifră de afaceri brută consolidată de circa 2,8 miliarde dolari, în creștere cu 32% față de anul trecut. Pierderea netă a scăzut cu aproape 30%, până la 53,1 milioane dolari, evoluție determinată de creșterea volumelor de materii prime procesate și de avansul producției de carburanți, pe fondul unei cereri ridicate atât pe piața internă, cât și pe piețele externe.
În primele șase luni ale anului, rafinăriile Petromidia și Vega au procesat 2,97 milioane de tone de materii prime, cu 62% peste nivelul din perioada similară din 2024, când activitatea a fost afectată de revizia generală. Producția totală de carburanți a urcat cu 65%, până la 2,28 milioane de tone, ceea ce a susținut o majorare de 24% a vânzărilor interne și o triplare a exporturilor. Segmentul de rafinare a generat venituri de 2,38 miliarde dolari (+37%) și un profit operațional (EBITDA) de 61,2 milioane dolari, în creștere cu 81% față de anul precedent.
Petromidia a funcționat la un grad de utilizare a capacității de peste 95%. Producția de benzină a avansat cu 101%, la 845.000 tone, iar motorina și combustibilul de aviație au însumat 1,44 milioane tone, cu 49% peste nivelul din 2024. Producția de Jet Fuel a atins 277.000 tone, un maxim istoric și echivalentul a 10,5% din țițeiul procesat. Indicele de intensitate energetică a scăzut la 92,6 puncte, cel mai redus nivel înregistrat de companie.
Segmentul petrochimic a beneficiat de repornirea instalației de Polietilenă de Joasă Densitate și de funcționarea la capacitate a unității de Polipropilenă, ceea ce a dus la o producție totală de 40.000 tone de polimeri (+63%). Pierderea netă a acestui segment s-a redus la 14 milioane dolari, comparativ cu aproape 29 milioane dolari în 2024.
În distribuție, afacerile au urcat cu 7%, până la 1,65 miliarde dolari, iar profitul net s-a majorat cu 76%, la 13 milioane dolari. Vânzările de carburanți prin rețeaua de retail au scăzut cu 4%, la 553.000 tone, dar segmentul en-gros a crescut cu 33%, iar livrările de GPL au avansat cu 41%.
În total, contribuția Rompetrol Rafinare la bugetul de stat s-a ridicat la peste 771 milioane dolari în prima jumătate a anului. Compania are ca acționari principali KMG International (54,63%) și Ministerul Energiei (44,7%) și o capitalizare bursieră de aproximativ 1,8 miliarde lei (410 milioane dolari).
Sursa: BVB.ro