Star Invest Imobiliare S.A. (BVB: REIT), prima platformă investițională listată la Bursa de Valori București (BVB) care facilitează accesul investitorilor la sectorul imobiliar, beneficiază, începând cu data de 24 septembrie 2026, de servicii de Market Maker al Emitentului oferite de BRK Financial Group. Star Invest este listată pe piața AeRO a Bursei, categoria Premium, din anul 2021.
„Prin parteneriatul cu BRK Financial Group în calitate de Market Maker al Emitentului, un intermediar cu o vastă experiență pe acest segment, Star Invest își consolidează poziția într-un sector dinamic și cu un potențial imens în România: cel al platformelor de investiții imobiliare. Prezența Market Maker-ului sporește lichiditatea acțiunilor, le creste vizibilitatea și contribuie la o evaluare corectă pe piață. Bursa de Valori București susține adoptarea cadrului legislativ dedicat REIT-urilor, etapă ce va marca o nouă fază de dezvoltare pentru mediul investițional din România, prin democratizarea accesului la piața imobiliară. Investitorii vor avea astfel expunere pe active imobiliare prin sume accesibile, fără a fi nevoiți să cumpere proprietăți individuale”, a declarat Remus Vulpescu, Director General Bursa de Valori București.
„În calitate de platformă de investiții listată la Bursa de Valori București, care oferă investitorilor acces la sectorul imobiliar, Star Invest urmărește atât dezvoltarea unui portofoliu solid de investiții, cât și consolidarea prezenței și lichidității sale pe piața de capital. În cei cinci ani de la listarea pe piața AeRO, am menținut o politică de dividende consecventă, iar în acest an am încheiat cu succes o majorare de capital. În luna august, ne-am situat în Top 20 al celor mai tranzacționați emitenți de pe piața AeRO, în timp ce în ultimele 12 luni, peste 16 milioane de acțiuni au fost transferate în aproape 3.000 de tranzacții, evoluție care reflectă interesul investitorilor pentru companie, modelul nostru de business și direcțiile sale de dezvoltare. Colaborarea cu BRK Financial Group, în calitate de Market Maker, va contribui la susținerea lichidității acțiunilor, la o formare mai eficientă a prețului și la o mai bună disponibilitate a acțiunilor pentru tranzacționare, în beneficiul tuturor acționarilor noștri. Vedem acest pas ca parte a unei strategii mai ample de dezvoltare a Star Invest ca emitent listat și de consolidare a prezenței companiei pe piața de capital”, a precizat David Canta, CEO Star Invest.
„Ne bucurăm să anunțăm un nou parteneriat în cadrul programului Market Makerul Emitentului, alături de Star Invest, primul REIT listat la Bursa de Valori București, marcând totodată implicarea noastră într-un segment nou și cu potențial de dezvoltare pe piața locală de capital. Am calibrat un pachet de cotare care să contribuie la creșterea lichidității acțiunilor Star Invest și la îmbunătățirea condițiilor de tranzacționare pentru investitori. BRK Financial Group va afișa cotații ferme de cumpărare și de vânzare pentru un volum de minimum 300.000 de acțiuni, cu un grad de prezență în piață de cel puțin 80%. Prin acest parteneriat ne propunem să contribuim la creșterea adâncimii pieței și a activității de tranzacționare pentru acțiunile Star Invest”, a adăugat Paul Stiopei, Director de Operațiuni, BRK Financial Group.
Parametrii specifici aplicabili activității de Market Maker al Emitentului efectuată de BRK Financial Group pentru acțiunile Star Invest listate la BVB sunt disponibili AICI. Market Maker al Emitentului este participantul la sistemul de tranzacționare al BVB care și-a asumat rolul de a susține lichiditatea unui instrument financiar. Mai multe informații cu privire la cadrul general aplicabil programului de Market Maker al Emitentului sunt disponibile AICI.
În total, 27 de instrumente financiare listate la Bursa beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului: 24 pe Piața Reglementată și 3 pe piața AeRO.
Acțiunea REIT este al 18-lea instrument financiar al unui emitent listat la Bursa pentru care BRK Financial Group oferă servicii de Market Maker al Emitentului.
Star Invest a debutat pe piața AeRO a BVB pe 19 martie 2021, sub simbolul bursier REIT. Acțiunile REIT sunt incluse în indicele BETAeRO ce reunește cele mai reprezentative companii de pe piața AeRO a Bursei.
Despre Star Invest
Star Invest este prima platformă investițională listată la Bursa de Valori București care facilitează accesul investitorilor la sectorul imobiliar. Compania se bazează pe infrastructura dezvoltată în ultimii cinci ani de prezență pe piața AeRO a BVB, sub simbolul REIT.
Strategia de investiții vizează active generatoare de venituri, în principal în segmentul de birouri din România și Europa Centrală și de Est, prin achiziția de proprietăți stabilizate, modernizarea sustenabilă a acestora și valorificarea eficientă a potențialului lor. Într-un context în care piața imobiliară regională este insuficient deservită de capital instituțional local, Star Invest se poziționează ca un vehicul investițional transparent, cu un model operațional bazat pe administrare activă și o politică de distribuire a dividendelor de minimum 90% din câștiguri, oferind investitorilor previzibilitate și venituri recurente.
Despre BRK Financial Group
BRK Financial Group a fost înființată ca societate pe acțiuni în data de 26 octombrie 1994, fiind una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România. Cu o experiență vastă pe piața de capital, este totodată prima și, până în prezent, singura societate de servicii de investiții financiare listată la Bursa de Valori București, categoria premium (BVB: BRK). BRK Financial Group este o firmă de investiții MIFID II, autorizată și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Activitatea de bază a BRK Financial Group este structurată pe două direcții de afaceri, respectiv segmentul de intermediere și segmentul de tranzacționare. Pe segmentul de tranzacționare, societatea operează tranzacțiile pe contul propriu, operațiuni de market-making și operațiuni cu produse structurate, iar pe segmentul de intermediere, societatea operează tranzacțiile clienților, respectiv operațiunile corporate.
Despre BVB
BVB este singurul operator de piețe de valori mobiliare din România. Pe cele două piețe pe care le administrează BVB, Piața Reglementată și Sistemul Multilateral de Tranzacționare, sunt listate o varietate de instrumente financiare precum acțiuni, obligațiuni, unități de fond, ETF-uri, certificate, produse structurate, drepturi de preferință. În luna iulie 2026, indicele BET, principalul indice al BVB, a depășit, în premieră, pragul de 35.000 de puncte, în momentul de față indicele BET având o creștere de aproape 30% de la începutul anului.
În anul 2020, piața de capital din România a fost recunoscută prin promovarea la statutul de Piață Emergentă de către furnizorul global de indici FTSE Russell. În prezent, 13 companii românești sunt incluse în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente. În anul 2025, MSCI a recunoscut piața locală de capital drept Piață de Frontieră Avansată, marcând un moment de referință în direcția obținerii statutului de Piață Emergentă pentru România din partea MSCI. Un total de 35 de companii românești sunt incluse în indicii MSCI. Mai multe informații pe www.bvb.ro.

