Pilonul 2 este una din cele bune forme de economisire și investire pentru vârsta pensionării!
Sunt două mari motive care stau în spatele acestei afirmații.
Primul motiv
Primul este legat de faptul că sunt garantate investițiile. În cel mai rău caz nu pierzi banii investiți și îți recuperezi sumele cu care ai contribuit. Și este o garanție explicită, scrisă negru pe alb în Lege și pentru asigurarea căreia administratorii trebuie să pună bani deoparte să se asigure că respectă această obligație legală. În plus mai există și Fondul de Garantare.
Ce altă formă de investire sau economisire mai există care să îți ofere această liniște dată de garantarea sumelor investite? Ei bine, ar mai fi două.
Depozitele bancare, dar pentru care există limite ale sumei garantate. Dar, ca și în cazul fondurilor de pensii Pilon 2, este o garanție explicită prin efectul legii și găsim și în acest caz un fond de garantare.
Și mai există titlurile de stat. Dar, aici este o formă de garantare mai degrabă implicită, în sensul că statul nu își permite să nu plătească aceste obligații pentru că orice default, orice plată ratată se va întoarce împotriva statului prin costuri mai crescute de împrumut. Pe scurt, statul are deja o datorie publică pe care o rostogolește prin noi emisiuni de titluri de stat, iar neplata chiar și a uneia dintre ele ar duce la scăderea încrederii cumpărătorilor, care ar cere dobânzi mai mari pentru riscul de a împrumuta
un stat care nu își onorează obligațiile. Nu trebuie să nu uităm prea departe nici în timp, nici geografic ca să vedem exemplul Greciei și ce a însemnat să nu își poată plăti obligațiile.
Deci, pensiile private sunt printre puținele instrumente financiare care garantează sumele investite prin garanții legale explicite!
Al doilea motiv
Dar cel mai mare și cel mai important motiv (și în același timp, cred că cel mai trecut cu vederea) este faptul că banii investiți în Pilonul 2 nu provin din venitul disponibil. Ei vin din taxele pe care oricum le-am fi plătit la stat. Doar, că spre norocul celor care sunt participanți la Pilonul 2, o parte din aceste taxe sunt puse explicit deoparte și investite până la vârsta pensionării.
Spre deosebire de restul taxelor care intră în gaura neagră numită bugetul de stat, în Pilonul 2 sumele sunt individualizate la nivel de participant și poți știi tot timpul cât ai contribuit și cât valorează deținerea ta și ce se întâmplă cu banii tăi de acolo.
Pe scurt acesta ar fi al doilea motiv: nu investești din venitul tău disponibil și sunt bani netaxați pentru că provin efectiv din taxele pe care oricum le-ai fi plătit la stat.
Și mai pe scurt, investiția în Pilon 2 pleacă din start cu un avantaj de 42% (cât sunt taxele și impozitele salariale) față de orice altă formă de investire/economisire. Mai multe detalii cu cifre și exemple clare în acest video:
Alte motive
Bineînțeles că cele menționate anterior nu sunt singurele argumente în favoarea Pilonului 2, dar în mod clar sunt printre cele mai importante. Am putea menționa faptul că nivelul costurilor este unul foarte redus (între 0.02%-0.07% comision de administrare lunar), specific mai degrabă fondurilor de investiții pasive, chiar dacă fondurile de pensii private sunt administrate în mod activ. Putem vorbi și despre faptul că sunt complet ”automate”: adică nu trebuie să te preocupi să faci plăți. E suficient doar să semnezi un act de aderare la fondul ales de tine și gata! Reținerea, virarea și investirea contribuțiilor se face fără să fie necesară vreo acțiune din partea ta.
Un alt motiv este legat de faptul că sumele acumulate în contul tău de Pilon 2 nu pot fi gajate, cesionate sau executate silit.
Totul este roz?
Bineînțeles că este întotdeauna loc de mai bine, iar Pilonul 2 nu face excepție. Iar unul din aspectele care îi lipsește totuși Pilonului 2 este adecvarea investițiilor la profilul participanților. În mod clar, portofoliul fondurilor de pensii private este unul destul de conservator: țintește un risc cât mai scăzut. Ceea ce se vede și din structura portofoliilor.
Dar, fiecare dintre noi avem un profil de risc diferit. La un loc într-un fond de pensii sunt participanți de la 18 la 65 de ani. Profilul de risc este semnificativ diferit, dar totuși portofoliul este identic. Este nevoie de mai multă flexibilitate. Este nevoie de portofolii adecvate vârstei fiecărui participant. Este nevoie de ceea ce se numește lifecycle: adaptarea portofoliului la diferitele momente ale vieții participantului. Participant care își poate asuma un risc mai mare la tinerețe cu potențial de câștig mai mare, dar care
spre vârsta pensionării să aibă opțiunea să își conserve averea acumulată prin investiții mai puțin riscante.
Această strategie nu doar că ar aduce pensii mai mari, dar ar oferi participanților un control mai mare asupra a ceea ce se întâmplă cu banii lor de pensie.
În loc de concluzii
Poate nu este soluția ideală și are și ceva dezavantaje Pilonul 2, dar per ansamblu avantajele depășesc cu mult orice minusuri. Și este una din cele mai bune forme de investire! Îi lipsește totuși, acel minim control asupra modului în care sunt investiți banii.
Lucru pe care trebuie să îl faci pe cont propriu, prin investiții în alte instrumente financiare care să reflecte aversiunea ta la risc. Deci, atunci când îți stabilești strategia de investiții, ține cont și de expunerea pe care o ai prin intermediul fondului tău de pensii private Pilon 2 față de titluri de stat, de acțiuni, obligațiuni, etc.
Mai multe informații despre fondurile de pensii private găsești aici: desprepensiiprivate.ro