Fitch Ratings a confirmat ratingul României pentru datoria suverană pe termen lung în valută străină la „BBB-”, menținând perspectiva negativă. Potrivit agenției, evoluția ratingului este influențată de apartenența la Uniunea Europeană și de fluxurile de capital asociate, dar și de deficitele bugetar și de cont curent ridicate, de creșterea datoriei publice și de dezechilibrele externe.
După alegerile prezidențiale din mai 2025, câștigate de Nicușor Dan, a fost format un guvern de coaliție pro-occidental care a adoptat în iulie un pachet de consolidare fiscală. Conform estimărilor Fitch, deficitul bugetar de 9,3% din PIB înregistrat în 2024 ar urma să se reducă la 7,4% în 2025, 6,3% în 2026 și 5,9% în 2027. Datoria publică, de 55% din PIB la finalul lui 2024, este proiectată să ajungă la 63,4% în 2027 și aproape 70% până în 2029.
Produsul Intern Brut este prognozat să crească cu 0,7% în 2025, după un ritm similar în 2024. Pentru 2026 și 2027, Fitch anticipează o creștere de 1,2% pe an, cu revenirea la potențialul de 2% abia după 2027. Inflația este estimată la o medie de 6,5% pentru perioada 2024–2026, cu valori ale inflației de bază între 5% și 6% în 2024 și prima jumătate a lui 2025.
Deficitul de cont curent a crescut la 8,4% din PIB în 2024, comparativ cu 6,6% în 2023, și ar urma să scadă sub 7% în 2026. Datoria externă netă este proiectată să crească de la 22% din PIB în 2024 la 26% în 2027. În ceea ce privește finanțarea, România a emis obligațiuni în valoare de cinci miliarde de euro în iulie 2025, după adoptarea pachetului fiscal. Costul mediu de finanțare a fost, în prima jumătate a anului 2025, de 7,2% în lei și 4,2% în euro, iar cheltuielile cu dobânzile guvernamentale sunt prognozate să urce de la 6,8% din venituri în 2024 la 8,7% în 2027.
În sectorul bancar, datele Fitch arată că obligațiunile guvernamentale reprezentau aproximativ 20% din activele totale la sfârșitul lunii martie 2025. Rentabilitatea activelor a fost de 1,7% anualizat în primul trimestru din 2025, iar rata creditelor neperformante s-a situat la 2,5%.
Sursa: www.fitchratings.com