Găsește rapid informațiile financiare care contează

De la companii listate la sfaturi de investiții, totul e la un clic distanță.

Diversificarea este cheia în investiții

alt

Când vine vorba de investiții, diversificarea este una dintre cele mai importante reguli pe care orice planificator sau expert în zona de investiții o recomandă tuturor începătorilor. Din păcate, din ceea ce am observant în foarte multe grupuri de investitori, această regulă de aur este cam uitată.

Investitorul patriot, așa cum îmi place să-i spun, este acel tip de investitor care lucrează în România (antreprenor sau un job bine plătit), are casă în România sau poate chiar și investiții în imobiliare, dar cu siguranță are și un apetit ridicat asupra bursei din România, fiind artiv și deținător de acțiuni la diverse companii.

Acest tip de investitor este foarte atent asupra pieței, chiar dacă piața l-a pedepsit de câteva ori în ultimii ani, din cauza politicului. Să nu uităm despre ordinața lui Dragnea din 2018, dar, în special, de conjunctura politică de la finalul lui 2024 care a făcut ca indicele BET să termine anul cu o creștere de doar 8,8%, același indice care în vară se afla la cotele maxime istorice.

Și uita așa, această regulă de aur despre care se vorbește la orice întâlnire este reamintită în aceste momente: diversificarea globală este ideală.

De ce să diversifici portofoliul tău?

Imaginează-ți că investești toți banii tăi doar pe Bursa de Valori București (BVB). Pare o idee bună la prima vedere, mai ales dacă ai încredere într-o anumită companie românească sau în economia locală. Dar dacă piața din România trece printr-o perioadă dificilă? Sau dacă anumite sectoare economice sunt afectate de factori neprevăzuți? Investind doar într-o singură piață, riști să pierzi bani din cauza unor factori pe care nu îi poți controla.

Iar dacă este să analizăm ultimii ani, sunt foarte mulți factori care pot apărea.

Diversificarea te ajută să reduci acest risc. Prin investiții într-o varietate de piețe, sectoare economice și active financiare, poți să compensezi eventualele pierderi dintr-o parte a portofoliului cu câștigurile din alta.

Și nu, să nu crezi că am ceva cu BVB. Chiar sunt investitor la BVB, dar încerc pe cât posibil să nu am expunere așa de mare doar pe o piață care este ușor influențată de: mediul politic prin tot felul de declarații sau măsuri anti companii, mediul extern prin orice mișcare la nivel extern pe care o resimțim foarte bine.

Avantajele diversificării

  1. Reducerea riscului – Când ai investiții într-o singură zonă geografică sau industrie, orice problemă poate avea un impact puternic. Diversificând, reduci acest risc.
  2. Creșterea oportunităților de câștig – Lumea investițiilor este mare, iar piețele internaționale pot oferi oportunități pe care piața locală nu le are.
  3. Protecție împotriva fluctuațiilor economice – Economiile din diferite țări cresc și scad în ritmuri diferite. Dacă una trece printr-o perioadă mai slabă, o alta poate performa foarte bine.

Poti face o diversificare prin 2 moduri:

Diversificare Verticală: Această strategie se referă la alocarea capitalului în clase de active diferite. De exemplu, investițiile pot fi distribuite între acțiuni, obligațiuni, imobiliare, mărfuri, precum și în alte tipuri de active fonduri mutuale sau ETF-uri. Aceasta reduce riscul asociat cu o clasă specifică de active și aduce o protecție împotriva scăderilor de valoare.

Un exemplu de diversificare verticală se poate vedea în poza de mai jos:

Diversificare Orizontală: Acest tip se referă la distribuirea investițiilor în cadrul aceleiași clase de active. De exemplu, în cadrul pieței de acțiuni, investitorul poate diversifica prin achiziționarea de acțiuni în diferite sectoare (tehnologie, sănătate, consum etc.) sau prin investiții în companii cu capitalizare mică, medie sau mare. Aceasta oferă o protecție împotriva unor evenimente care ar putea afecta în mod specific un anumit sector al pieței.

Diversificarea orizontală este cea pe care o putem aplica foarte rapid în portofoliile noastre de pe piața de capital:

  • Diversificare geografică: Investirea în acțiuni din piețe diferite la nivel global poate reduce expunerea la riscul specific unei anumite țări sau regiuni. De exemplu, un investitor poate avea acțiuni în companii din Europa, Asia și America de Nord pentru a atenua impactul unor evenimente locale neașteptate.
  • Diversificare sectorială: În loc să se concentreze doar pe un singur sector, investitorii pot diversifica portofoliul în multiple industrii. De exemplu, pot avea acțiuni în tehnologie, sănătate, energie, servicii financiare și alte domenii. Astfel, riscul legat de un singur sector se diminuează.
  • Diversificarea investițiilor în diferite tipuri de acțiuni: În cadrul unui portofoliu de acțiuni, se pot diversifica și riscurile asociate. Se poate investi în acțiuni de companii mari și sigure, dar și în companii mai mici, cu potențial de creștere. Aceasta oferă un echilibru între stabilitate și potențial de creștere.
  • Diversificare în acțiuni și alte clase de active: Un portofoliu poate include și alte clase de active, precum obligațiuni, ETF-uri (Exchange-Traded Funds), fonduri mutuale sau alte investiții alternative. Această diversificare ajută la reducerea riscului asociat cu acțiunile.
  • Diversificarea în funcție de nivelul de risc și obiective: Se poate diversifica în acțiuni cu riscuri diferite. Investitorul poate avea acțiuni de companii blue-chip (stabile), precum și acțiuni de companii de creștere (mai volatile).

Pentru început, încearcă să vezi dacă portofoliul tău aplică aceste tipuri de diversificare, iar dacă nu, fă-ți un plan cum să diversifici mai mult în acest nou an.

Cuvântul cheie pentru 2025 va fi diversificarea și investițiile în momentele cheie.

Concluzie

Diversificarea este cheia pentru a-ți proteja investițiile și pentru a-ți crește șansele de succes pe termen lung. Nu îți pune toate ouăle într-un singur coș, ci explorează diferite piețe și active financiare pentru un portofoliu echilibrat și stabil.

Începe să explorezi opțiuni din afara granițelor și gândește-te pe termen lung!

Informațiile de pe InvestWin.ro sunt exclusiv pentru scop informativ și nu reprezintă recomandări de investiții, sfaturi financiare sau consultanță profesională. Acestea au rolul de a încuraja o înțelegere independentă a pieței financiare.

Utilizatorii sunt responsabili să consulte specialiști autorizați și să ia decizii pe baza propriilor analize, obiective financiare și riscuri asumate. InvestWin.ro nu își asumă responsabilitatea pentru pierderile rezultate din utilizarea informațiilor prezentate.

Author Image

Laurentiu Mihai Default Avatar author

Planificator financiar, investitor din 2014, scrie despre finanțe personale și investiții încă din 2012 pe blogul lui personal laurentiumihai.ro, iar din 2017 este organizator al podcastului Banii Vorbesc, cel mai ascultat podcast despre investiții din România.

Newsletter-ul InvestWin Rămâi aproape de informațiile importante din lumea investițiilor.