Începând cu 1 august 2025, românii intră într-o nouă etapă fiscală marcată de majorări de taxe și accize, precum și de schimbări semnificative în regimul asigurărilor de sănătate. Aceste modificări fac parte dintr-un pachet guvernamental menit să reducă deficitul bugetar, dar care riscă să afecteze serios puterea de cumpărare și economisirea gospodăriilor, și totodată pot să aiba asupra dinamicii investițiilor și consumului intern.
1. TVA majorat: de la 19% la 21%, cu o singură cotă redusă
Cota standard de TVA crește la 21%, iar singura cotă redusă, de 11%, se va aplica exclusiv pentru: alimente, medicamente, cărți, servicii HoReCa, lemne de foc, apă potabilă și canalizare, apă pentru irigații în agricultură, îngrășăminte.
Pentru locuințele noi, cota de 9% este disponibilă doar până la 31 iulie, după care va fi aplicată cota generală de 21%. Această modificare pot genera eventuale scumpiri semnificative în sectorul imobiliar, inclusiv pentru dezvoltatorii listați la bursă și companiile cu expunere pe piața rezidențială.
2. Accize majorate cu 10% pentru combustibil, tutun și alcool
Noua politică fiscală include o majorare de 10% a accizelor pentru:
- carburanți – motorina și benzina se vor scumpi cu cel puțin 40 bani/litru;
- țigarete – un pachet ar putea costa cu până la 2 lei mai mult;
Aceste scumpiri vor afecta direct costurile de operare ale companiilor de transport și logistică, dar și marjele firmelor din sectorul alimentar și al bunurilor de larg consum.
3. Rovinieta și RCA: costuri mai mari pentru mobilitate
Noul tarif pentru rovinietă este:
- 3,5 euro pentru o zi,
- 6 euro pentru 10 zile,
- 9,5 euro pentru 30 de zile,
- 15 euro pentru 60 de zile,
- 50 euro pentru 12 luni.
Amenda pentru lipsa rovinietei va fi între 500 și 1.000 lei, iar eliminarea plafonării tarifelor RCA poate duce la scumpiri suplimentare ale polițelor, în special pentru flotele de mașini ale companiilor și segmentul auto comercial.
4. Modificări la CASS: coasigurații devin plătitori
Începând cu 1 septembrie 2025, coasigurații – precum soții sau părinții fără venituri – nu vor mai beneficia de asigurare medicală printr-un membru de familie. Vor fi obligați să depună Declarația unică (D212) și să achite contribuția de sănătate (CASS), calculată la 10% din 6 salarii minime brute. În lipsa acesteia, nu vor mai putea beneficia de servicii medicale decontate.
Această schimbare va afecta în special pensionarii, femeile casnice sau îngrijitorii informali, dar și planificarea financiară a familiilor.
5. Pensiile mai mari de 3.000 lei, taxate cu CASS
Tot din septembrie, pentru pensiile care depășesc 3.000 lei, se va aplica CASS doar pentru partea care depășește acest prag. În același timp, se menține decizia de înghețare a pensiilor până la 1 ianuarie 2027, ceea ce va limita capacitatea de consum a unei părți semnificative din populația activă financiar.
6. Impactul asupra pieței și al investitorilor
Pe termen scurt, aceste măsuri pot avea un efect de contracție a consumului intern, cu posibile efecte negative asupra:
- companiilor listate din retail, transport, imobiliare și HoReCa;
- sectorului financiar, prin presiuni suplimentare asupra costului creditului și riscuri legate de scăderea lichidității disponibile în gospodării;
- planurilor de investiții în domenii dependente de consumul populației.
În același timp, inflația indusă de aceste majorări fiscale ar putea influența deciziile BNR privind politica monetară. Investitorii vor trebui să urmărească atent:
- rapoartele financiare din T3 și T4 ale companiilor afectate de creșterea TVA și accize;
- performanța fondurilor mutuale și de pensii, în special Pilonul III, în contextul scăderii contribuțiilor disponibile;
- reacția pieței imobiliare la aplicarea cotei majorate de TVA.
7. Date de context: cheltuieli ridicate, economii reduse
Conform datelor INS, în primul trimestru al anului 2025, venitul mediu lunar per gospodărie a fost de 9.148 lei, din care 83,8% au fost direcționați către cheltuieli curente. Doar o mică parte a putut fi economisită.
În concluzie, noile măsuri fiscale care intră în vigoare de la 1 august și 1 septembrie 2025 redefinesc peisajul financiar al românilor și ridică întrebări esențiale pentru investitori. De la scăderea puterii de cumpărare și până la posibile reajustări sectoriale pe bursă, perioada următoare va necesita o analiză atentă a fiecărei decizii financiare – atât la nivel individual, cât și instituțional.
Pentru investitori, monitorizarea impactului acestor măsuri asupra companiilor listate, a inflației și a politicii fiscale rămâne esențială.