Banca Comercială Română (BCR) a raportat pentru primul semestru din 2026 un profit net de 1,205 miliarde de lei la nivel de grup și venituri operaționale de 3,315 miliarde de lei, în creștere cu 3,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, banca și-a menținut o poziție solidă de capitalizare, a continuat ritmul de creditare atât pe segmentul retail, cât și pe cel corporate, iar aplicația George și-a extins baza de utilizatori activi la 2,38 milioane.
Profit în scădere, dar venituri operaționale în creștere
Grupul BCR a raportat un profit net de 1.205 milioane de lei, echivalentul a 234 de milioane de euro, în scădere cu 18,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, când profitul net se ridicase la 1.473 de milioane de lei. La nivel individual, profitul net al băncii a fost de 1.272 de milioane de lei, cu 10% mai mic decât în S1 2025.
Rezultatul operațional a crescut totuși cu 1,6% an pe an, până la 2.116 milioane de lei, susținut de venituri operaționale mai mari, de 3.315 milioane de lei, o creștere de 3,1%.
Veniturile nete din dobânzi s-au situat la 2.365 milioane de lei, ușor sub nivelul din urmă cu un an, pe fondul presiunii persistente asupra marjelor într-un mediu concurențial intens. În schimb, veniturile nete din comisioane au avansat cu 15,5%, până la 632 milioane de lei, susținute de activitatea tranzacțională și de vânzările de produse de asigurare și investiții.
Cheltuielile administrative generale au crescut cu 6%, la 1.199 milioane de lei, reflectând inflația, majorarea TVA și deprecierea monedei naționale. Rata cost venit s-a menținut la 36,2%.
Indicatori financiari și calitatea portofoliului
Calitatea portofoliului de credite a rămas relativ stabilă. Rata creditelor neperformante a Grupului BCR, calculată conform metodologiei Erste Group, a ajuns la 2,9% în iunie 2026, în ușoară creștere față de decembrie 2025, cu o acoperire prin provizioane de 133%.
Rata capitalului de Rang 1+2 s-a situat la 24%, nivel preliminar, semnificativ peste cerințele Băncii Naționale a României.
Bilanțul Grupului arată active totale de 131.435 milioane de lei la 30 iunie 2026, în scădere cu 0,4% față de finalul lui 2025, și capitaluri proprii de 17.203 milioane de lei, în scădere cu 3,5%.
Creditele și avansurile nete acordate clienților au rămas relativ stabile, la 73.015 milioane de lei, iar depozitele de la clienți au crescut cu 0,8%, până la 93.806 milioane de lei.
Evoluția activității comerciale
Pe partea comercială, BCR a acordat credite noi retail de 7,3 miliarde de lei în S1 2026, iar stocul de credite ipotecare a crescut cu 18,2% an pe an.
În zona corporate, banca a aprobat credite noi de aproximativ 6,5 miliarde de lei, aproape jumătate destinate investițiilor.
Aplicația George avea 2,38 milioane de utilizatori activi, iar peste 40% dintre clienții care au accesat un credit ipotecar au făcut acest lucru integral digital, față de 17% în aceeași perioadă a anului trecut.
BCR Leasing a finanțat cu 37% mai mulți clienți decât în primul semestru al anului 2025.
Finanțare și distribuirea dividendelor
Banca a emis în primele șase luni ale anului obligațiuni în valoare de 1.025,4 milioane de lei și a răscumpărat anticipat obligațiuni de 4.622,45 milioane de lei.
În cursul anului 2026, BCR a distribuit dividende aferente exercițiului financiar 2025 în valoare de 1.591,8 milioane de lei pentru acțiunile ordinare și de 186,4 milioane de lei, echivalentul a 36,25 milioane de euro, pentru instrumentele de tip AT1.
Investigația Consiliului Concurenței
Raportul menționează și o investigație a Consiliului Concurenței privind o presupusă înțelegere între zece bănci, inclusiv BCR, referitoare la stabilirea coordonată a ratei ROBOR începând cu noiembrie 2018.
Potrivit procesului verbal al deliberărilor din 5 iunie 2026, Consiliul Concurentei a decis aplicarea unei amenzi de 577,36 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 110 milioane de euro, decizia finala nefiind însă emisă până la 30 iunie 2026.
BCR susține că a respectat cadrul legal aplicabil și intenționează să conteste constatările după primirea deciziei finale.
Acționariat și conducere
Structura acționariatului arată că Erste Group Bank AG deține 99,89% din capitalul social al BCR.
Raportul confirmă totodată componența conducerii băncii pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026. Manfred Wimmer rămâne președintele Consiliului de Supraveghere, iar Sergiu Cristian Manea este Președintele Executiv al Comitetului Executiv.
Consiliul de Supraveghere a fost extins de la șapte la opt membri prin numirea lui Oswald Huber, aflat în proces de autorizare la BNR.
Perspective pentru a doua jumătate a anului
Pentru a doua parte a anului 2026, BCR anticipează o creștere moderată a producției de credite, o scădere a inflației spre 5,9% până la final de an și menținerea ratei cheie a BNR la 6,5%.
Banca estimează o performanță financiară stabilă și reziliență, cu o rentabilitate a capitalurilor proprii și o rată cost venit în linie cu tendințele recente.
Sursa: BVB.ro

