Parteneri




Numele meu este Mihăescu Răzvan și investesc la Bursa de Valori București de la 14 ani. Încă de când eram în gimnaziu, finanțele si investițiile au devenit cea mai mare pasiune a mea, așa că mi-am dedicat o parte foarte mare din timp asimilării de cunoștințe în acest domeniu. La vârsta de 17 ani am obținut o certificare de analist financiar, cu specializare pe modelare si evaluare de companii, emisă de Corporate Finance Institute. Ulterior, am urmat mai multe programe de internship în zona de equity research si evaluare, la companii precum Tradeville si PWC. În prezent, am 19 ani si sunt student în anul I la Academia de Studii Economice București, în cadrul facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci si Burse de Valori. De asemenea, particip constant la podcasturi, evenimente si emisiuni de profil unde discut despre strategia investițională pe care o abordez, contextul macroeconomic si opinii personale despre diferite companii sau sectoare din economie.
Ultimii doi ani au reprezentat pentru America o perioadă plorifică din punct de vedere al evoluției pieței de capital, indicele de referință S&P 500 înregistrând în…
Parteneri
Informațiile de pe InvestWin.ro sunt exclusiv pentru scop informativ și nu reprezintă recomandări de investiții, sfaturi financiare sau consultanță profesională. Acestea au rolul de a încuraja o înțelegere independentă a pieței financiare.
Utilizatorii sunt responsabili să consulte specialiști autorizați și să ia decizii pe baza propriilor analize, obiective financiare și riscuri asumate. InvestWin.ro nu își asumă responsabilitatea pentru pierderile rezultate din utilizarea informațiilor prezentate.
Tranzacționarea este riscantă și ar putea duce la pierderea parțială sau totală a capitalului investit.
Informațiile sunt furnizate doar în scop informativ și educațional și nu reprezintă sfaturi financiare și/sau recomandări de investiții.
Urmărește InvestWin pentru articole săptămânale despre investiții. Împărtășim informații utile, perspective și strategii care te pot ajuta să navighezi în lumea investițiilor.
Copyright © 2025 - InvestWin. All rights reserved. Created by Dots N' Bits
Powered by VERTIK
Politica de confidențialitate Termeni și condiții Politica de cookies Avertisment despre riscurile investițiilor
Colectăm anumite date în timpul utilizării website-ului InvestWin pentru a asigura funcționarea corectă, pentru a garanta siguranța navigării și pentru a respecta reglementările în vigoare.
De asemenea, avem nevoie de consimțământul tău în timpul navigării pe site-ul www.investwin.ro pentru a:
Selectează „Sunt de acord” dacă ești de acord să folosim aceste module cookie.
Selectează „Setări cookie” dacă dorești să alegi tipurile de module cookie pe care le utilizăm.
Îți poți modifica preferințele oricând. Este suficient să ștergi cookie-urile existente din browser și să refaci selecția conform preferințelor tale.