Parteneri




ADRIAN CODIRLAŞU, CFA, este un profesionist cu 25 de ani de experienta in sistemul financiar. Adrian deţine certificarea CFA din anul 2006 şi titlul de Doctor în Economie cu specializarea în finanţe internaţionale. Adrian are o experienţă de peste 13 ani in managementul riscului in industria financiara si de cinci ani ca Senior Options Dealer in ING Bank şi este Profesor asociat al Şcolii Doctorale de Finanţe Bănci – DOFIN și programului de Master în Management Financiar și Investiții, în cadrul cărora predă materii precum piete financiare, instrumente financiare derivate şi managementul riscului. În ultimii 15 ani Adrian a fost membru al Comitetului Director al CFA România şi în prezent Adrian este Presedintele acestei Asociatii. Intre 2011-2013 Adrian a fost preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari-Bancari din România. De asemenea, Adrian a ocupat poziţia de Economist Senior în cadrul departamentul de cercetare din cadrul Băncii Naţionale a României pentru aproape 6 ani.
Daca analizam evoluția economiilor Statelor Unite, Uniunii Europene și Chinei observăm evoluții divergente ale celor trei economii. Astfel, n prima parte a anilor 2000, economia Uniunii…
Statele Unite, Uniunea Europeană și China sunt cei trei mari jucători care domină economia globală, însă fiecare se confruntă cu provocări specifice de competitivitate și dependențe…
În anul 2024 economia României a performat sub potențial, dacă avem noroc, economia va crește cu aproximativ 1% în termeni reali. Singurul motor de creștere economică…
Parteneri
Informațiile de pe InvestWin.ro sunt exclusiv pentru scop informativ și nu reprezintă recomandări de investiții, sfaturi financiare sau consultanță profesională. Acestea au rolul de a încuraja o înțelegere independentă a pieței financiare.
Utilizatorii sunt responsabili să consulte specialiști autorizați și să ia decizii pe baza propriilor analize, obiective financiare și riscuri asumate. InvestWin.ro nu își asumă responsabilitatea pentru pierderile rezultate din utilizarea informațiilor prezentate.
Tranzacționarea este riscantă și ar putea duce la pierderea parțială sau totală a capitalului investit.
Informațiile sunt furnizate doar în scop informativ și educațional și nu reprezintă sfaturi financiare și/sau recomandări de investiții.
Urmărește InvestWin pentru articole săptămânale despre investiții. Împărtășim informații utile, perspective și strategii care te pot ajuta să navighezi în lumea investițiilor.
Copyright © 2025 - InvestWin. All rights reserved. Created by Dots N' Bits
Powered by VERTIK
Politica de confidențialitate Termeni și condiții Politica de cookies Avertisment despre riscurile investițiilor
Colectăm anumite date în timpul utilizării website-ului InvestWin pentru a asigura funcționarea corectă, pentru a garanta siguranța navigării și pentru a respecta reglementările în vigoare.
De asemenea, avem nevoie de consimțământul tău în timpul navigării pe site-ul www.investwin.ro pentru a:
Selectează „Sunt de acord” dacă ești de acord să folosim aceste module cookie.
Selectează „Setări cookie” dacă dorești să alegi tipurile de module cookie pe care le utilizăm.
Îți poți modifica preferințele oricând. Este suficient să ștergi cookie-urile existente din browser și să refaci selecția conform preferințelor tale.