Nuclearelectrica (BVB: SNN) a raportat pentru primul trimestru din 2026 un profit net individual de 887,8 milioane lei, în creștere cu 72,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile din exploatare au avansat cu 8,3%, până la 1,61 miliarde lei.
La nivel consolidat, Grupul SNN a înregistrat un profit net de 851,5 milioane lei, cu 62,9% peste nivelul din T1 2025. EBITDA consolidată a crescut cu 58,6%, până la 1,14 miliarde lei.
Veniturile din vânzarea energiei electrice au crescut cu 9,5%
În perioada ianuarie-martie 2026, veniturile individuale din vânzarea energiei electrice au ajuns la 1,57 miliarde lei, în creștere cu 9,5% față de primul trimestru din 2025.
Compania a produs și livrat în Sistemul Energetic Național 2,63 milioane MWh, în scădere cu 3,2% față de aceeași perioadă a anului anterior. Cu toate acestea, programul de producție aprobat pentru T1 2026 a fost realizat în proporție de 101,8%.
Prețul mediu ponderat de vânzare al energiei electrice a fost de 597,67 lei/MWh, comparativ cu 527,14 lei/MWh în T1 2025.
Vânzările pe piața spot au reprezentat 19% din total
Nuclearelectrica a vândut în total 2,64 milioane MWh în T1 2026, din care aproximativ 80,6% prin contracte bilaterale și 19% pe piața spot (PZU și PI).
Veniturile totale din vânzarea energiei electrice au fost de 1,58 miliarde lei, cu 9,55% peste nivelul înregistrat în primul trimestru al anului trecut.
Prețul mediu de vânzare pe contractele bilaterale a crescut cu 14,3%, până la 585,82 lei/MWh, în timp ce prețul mediu realizat pe piața spot a fost de 647,81 lei/MWh.
Program de investiții de peste 3,4 miliarde lei în 2026
Programul de investiții al Nuclearelectrica pentru 2026 este estimat la 3,42 miliarde lei, fiind orientat către proiecte desfășurate la CNE Cernavodă, FCN Pitești și sediul central, precum și către finanțarea proiectelor strategice derulate prin filialele și entitățile asociate ale companiei.
Aproximativ 89% din valoarea totală a programului este reprezentată de investițiile în curs, inclusiv împrumuturi acordate filialelor și aporturi de capital pentru susținerea proiectelor strategice.
În primele trei luni din 2026, compania a realizat investiții de 537,7 milioane lei, reprezentând un grad de realizare de 15,72% din programul anual, comparativ cu 14,14% în perioada similară din 2025.
Sursa: BVB.ro

