Financing & IPO Summit 2025, organizat de VERTIK, a reunit peste 100 de lideri din mediul financiar și antreprenorial pentru a discuta despre principalele rute de capital disponibile pentru companii, de la fonduri de private equity și private debt, până la crowdfunding și piața de capital.
În cadrul evenimentului, Emeric Domokos, Managing Partner, Domokos Partners, a vorbit despre principalele tendințe economice actuale, provocările mediului antreprenorial și nevoia companiilor de a se adapta la un context economic dificil.
„Uneori e greu să definești universal niște trenduri, însă suntem sensibili la ele și le vedem. Un trend important, care, poate, nu e atât de vizibil, dar îl vedem acut în activitatea noastră, este că sunt foarte multe societăți decapitalizate care lucrează cu capital finanțat și care lucrează într-un scenariu destul de dificil, cu o dinamică legislativă bogată, cu inflație, cu deficit, chestiune care se manifestă, în ultima perioadă, cu un număr foarte mare de insolvențe. Dacă, până în august, la nivel național aveam cam 20 de cereri de deschidere a procedurii pe zi, din august încoace avem cam 80 de cereri de deschidere a insolvenței pe zi, la nivel național. Acesta este un trend și trebuie să îl înțelegem, să ne adaptăm la el.”, a evidențiat Emeric Domokos, Managing Partner, Domokos Partners.
Pe acest fundal, Emeric Domokos a subliniat că investitorii se uită prioritar la conformare, guvernanță și claritatea datelor, iar digitalizarea poate fi un răspuns concret la presiunile de cost și la nevoia de transparență:
„De asemenea, un trend important este faptul că societățile antreprenoriale caută metode să se eficientizeze, iar unul din mecanismele clare este digitalizarea, chestiune care are impact și pe structura de costuri. O văd ca pe o oportunitate și văd antreprenorii români deschiși în direcția aceasta. Un alt trend, care poate să fie diferit de la industrie la industrie, este un comportament destul de prudent, care are ca fundament scăderea consumului, ceea ce duce la sistarea sau anularea unor proiecte de investiție, chestiune care acutizează scenariul general economic. Toate aceste circumstanțe duc la creșterea numărului de litigii, restructurări la nivel de personal, dar și o oportunitate pentru toți antreprenorii să se uite critic la toate fluxurile operaționale, iar acolo unde pot să eficientizeze.”, a subliniat Emeric Domokos.
Cu peste 50 de antreprenori prezenți, Financing & IPO Summit by VERTIK a arătat că România nu duce lipsă de idei sau ambiție, ci de pregătire pentru capital. VERTIK anunță că evenimentul va deveni o platformă anuală de conectare între antreprenori și piețele de capital.
Urmărește înregistrarea completă aici:

