Financing & IPO Summit 2025, organizat de VERTIK, a reunit peste 100 de lideri din mediul financiar și antreprenorial pentru a discuta despre noi modalități de finanțare pentru companii, de la fonduri de private equity și private debt, până la crowdfunding și piața de capital.
Marius Cara, Head of European Investment Bank (EIB) Group Office in Romania, a vorbit despre diversitatea instrumentelor financiare prin care grupul EIB sprijină companiile, în funcție de stadiul lor de creștere.
„La nivel de grup, noi avem soluții pentru o paletă foarte largă de companii, în funcție de stadiul lor de evoluție. Avem, în primul rând, oferta care vine prin fondul european de investiții, care este unul din jucătorii importanți pe piața de capital din România. Este cel care a pus o temelie solidă la ecosistem. În momentul în care antreprenorul care caută finanțare a trecut cu succes de stadiul de <<proof of concept>>, atunci probabil că poate să găsească finanțare prin unul din fondurile internaționale. Deci, fonduri de equity, fonduri de venture capital, sunt pentru start-up-uri sau pentru companii care își doresc să crească, să se extindă. Avem și mecanismele clasice pe care le oferim prin BEI – împrumuturile pentru proiecte. Vorbim de sume mai mari, de companii care au un bilanț cât de cât semnificativ și care au un proiect solid, pentru că banca investește în proiecte. În mod tradițional, BEI a început ca o bancă care ajută, în cadrul Uniunii, la integrare. Am început reconstruind Italia după război – proiecte mari, proiecte de infrastructură. La nivelul băncii, avem în prezent atât produse de garantare, cât și de lichiditate.” a declarat Marius Cara în cadrul evenimentului.
Cu peste 50 de antreprenori prezenți, Financing & IPO Summit by VERTIK a arătat că România nu duce lipsă de idei sau ambiție, ci de pregătire pentru capital. VERTIK anunță că evenimentul va deveni o platformă anuală de conectare între antreprenori și piețele de capital.
Urmărește înregistrarea completă aici:

