De-a lungul vieții mele antreprenoriale, care s-a întins pe două continente și multe industrii, am învățat un lucru simplu: ideile sunt ieftine, execuția e aur. În 2013 am început să explorez activ ecosistemul de startup-uri din România, cu intenția de a găsi o oportunitate care să-mi permită să devin investitor activ și smart. Mi-a luat cinci ani pana am găsit acea primă investiție. A fost Telios Care, și nu a fost doar o oportunitate bună ci a fost o confirmare.
Înainte de mutarea în România, am fondat sau co-fondat zece companii, am trecut printr-un IPO pe NASDAQ, am trăit eșecuri și exituri, dar în România am descoperit o provocare diferită: potențial uriaș, dar lipsa unor punți reale între fondatori și investitori. Așa a apărut Transylvania Angels Network (T.A.N.). Când Mircea Vădan m-a întrebat dacă vreau să formăm un grup informal de investitori care să colaboreze, răspunsul a fost rapid. Nu voiam să investesc singur, voiam să cresc un grup de oameni care să invețe împreună, să împartă riscurile și să se implice activ în dezvoltarea startup-urilor locale.
Am ales să facem T.A.N., un brand al Cluj Startups, un ONG, tocmai pentru a sublinia că scopul nostru nu este profitul imediat, ci contribuția la ecosistem. Azi avem peste 100 de membri și am investit peste 3,8 milioane de euro în peste 37 de startup-uri românești.
De ce investesc în startup-uri?
Pentru că e mai mult decât capital. E vorba despre oameni, fondatori care vor să rezolve o problemă reală, nu care s-au îndrăgostit de o soluție, ci care au rămas îndrăgostiți de problemă și de clienți.
Telios Care este un exemplu bun. Când am investit în 2018, fondatorul Philip Choban avea 65 de ani. În România, mulți se uitau cu scepticism, dar în SUA la 65 ești abia la al treilea start-up. Telios Care s-a construit cu răbdare, cu misiune, cu clienți. Azi are peste 400.000 de utilizatori și lucrează cu șapte din cele nouă mari companii de asigurări din România. Ce mi-a plăcut la Telios n-a fost doar produsul, ci claritatea. Echipa știa exact ce problemă rezolvă, cine sunt clienții, cum ajung la ei și cât va costa. Asta lipsește din multe pitch-uri pe care le văd azi. Nu sunt investitor tehnic, nu scriu cod, dar pot citi o structură de business și pot analiza dacă echipa respectivă poate livra. În T.A.N. avem oameni cu background tehnic, dar și oameni ca mine. Evaluăm împreună, discutăm, invățăm unii de la alții.
Startup-urile nu trebuie să aibă doar fondatori carismatici. Au nevoie de oameni perseverenți, coachable, dispuși să pivoteze și să recunoască atunci când greșesc. Uneori, un fondator trebuie să aibă tăria să spună “toți se înșeală, am dreptate”, iar alteori să accepte contrariul. Un sfat pe care îl dau mereu fondatorilor este: “Nu mă convingi dacă-mi arăți produsul. Spune-mi cine cumpără, câte unități ai vândut, care e marja.” Asta este adevarata validare.
România are nevoie de mai mulți investitori care să înțeleagă că startup-urile sunt investiții cu risc, dar și cu impact. Uneori le spun celor din jur: dacă ai investit în crypto, deși e volatil, de ce n-ai investi în startup-uri românești, unde poți vedea echipa, poți vorbi cu fondatorul și poți contribui activ?
Ne lipsesc încă instrumentele fiscale potrivite. În UK, investitorii pot deduce taxele cu 30-50% din suma investită. Asta reduce riscul și încurajează implicarea. În România, avem nevoie de politici similare dacă vrem să accelerăm creșterea ecosistemului.
Investițiile în startup-uri nu sunt pariuri, sunt relații, sunt misiuni comune, și mai ales sunt construcții pe termen lung. Dacă am învățat ceva din antreprenoriat și angel investing, este că succesul nu se masoară doar în multiplicarea capitalului, ci în impactul creat.
