Găsește rapid informațiile financiare care contează

De la companii listate la sfaturi de investiții, totul e la un clic distanță.

Recenzie SeedBlink România: Păreri, comisioane și funcționalități pentru românii care vor să investească în companii private

alt

Introducere către SeedBlink: Cum funcționează?

SeedBlink este o platformă europeană de investiții în capital privat, lansată în România în 2020. Aceasta permite pe de o parte investitorilor – persoanelor fizice sau investitorilor de tip angel – să investească în companii aflate în expansiune – de la startup-uri tehnologice la organizații din alte domenii, și pe de altă parte startupurilor să atragă și să gestioneze investiții atât prin platforma de crowdfunding cât și prin runde private de finanțare (investiții sindicalizate).

De asemenea, investitorii au acces și la o piață secundară, unde pot cumpăra acțiuni în companii în creștere accelerată sau companii mature aflate în stagiul pre-IPO, precum Databricks, Epic Games sau Bolt.

Platforma SeedBlink de crowdfunding este reglementată la nivel european și pune la dispoziția investitorilor oportunități atent selecționate, în parteneriat cu fonduri de venture capital și investitori instituționali.

Investițiile se realizează indirect, prin intermediul unui vehicul juridic (structură nominee), gestionat de SeedBlink Trust GmbH. Acest mecanism permite deținerea colectivă a acțiunilor, oferind eficiență administrativă și reprezentare unificată.

SeedBlink oferă de asemenea infrastructura necesară pentru sindicalizarea investițiior în regim privat, adică agregarea mai multor investitori pentru a susține companii promițătoare cu capital însumat mai mare. Această acțiune poate fi inițiată atât de către compania care dorește fonduri, cât și de investitorii de tip angel care conduc sindicatul sau contribuie la acesta.

Ce tipuri de investiții oferă SeedBlink?

SeedBlink listează pe platforma sa de crowdfunding campanii de finanțare pentru:

  • Startup-uri și scale-up-uri din Europa din zona tech;
  • Companii cu validare pe piață și interes instituțional;

Investiția minimă pentru majoritatea utilizatorilor pornește de la 2.500 EUR, iar membrii SeedBlink Club beneficiază de praguri mai reduse, incepand de la 1.000 EUR.

Oferta SeedBlink – cum sunt structurate investițiile de tip crowdfunding.

Investitorii pot alege între:

  • Co-investiții alături de fonduri VC- campanii verificate și sustinute de investitori instituționali;
  • Community deals – Startup-uri europene cu potențial ridicat de scalare, selectate pentru comunitatea SeedBlink.

Toate sunt prezentate în platformă cu documentație detaliată (pitch deck, due diligence, KPI etc.) și analizate de echipa SeedBlink înainte de listare.

Comisioane și costuri asociate

Platforma aplică următoarele tipuri de comisioane:

  • Taxă de acces: între 0,5% și 2,5% din suma investită;
  • Taxă de administrare anuală: 1,5% pentru primii 5 ani (apoi 0,5%);
  • Comision de succes la exit (carry): între 7% și 12% din profitul net;
  • Posibile comisioane bancare externe, dacă plata se face din cont non-euro.

Pentru membrii SeedBlink Club și Elite, anumite costuri sunt reduse.

Investitorii pot accesa platforma astfel:

  • Creare cont, completare profil și verificare a profilului de investitor online;
  • Alegerea campaniei dorite, semnarea digitală a acordului;
  • Plata prin transfer bancar;
  • Vizualizarea rapoartelor de performanță direct în contul de utilizator;
  • Posibilitate de tranzacționare pe piața secundară (Bulletin Board).

Funcționalități suplimentare

  • Transparență în procesele de evaluare și selecție a proiectelor;
  • Rapoarte periodice despre evoluția companiilor;
  • Oportunități din mai multe industrii și piețe europene;
  • Acces diferențiat la beneficii exclusive prin SeedBlink Club și Elite.

Avantaje și dezavantaje

Avantaje:

  • Acces la investiții în companii europene, alături de VC-uri;
  • Platformă reglementată, cu mecanisme de protecție;
  • Diversificare în afara piețelor tradiționale;
  • Access la piața secundară prin SeedBlink Bulletin Board;
  • Investiții cu barieră de intrare accesibilă.

Dezavantaje:

  • Vânzarea investițiilor depinde de mecanismul de cerere-ofertă din piața secundară, fara garanții de lichiditate.
  • Nu se dețin direct acțiunile, ci prin vehicule specializate;
  • Comisioanele pot afecta randamentul final;
  • Riscul de pierdere totală a capitalului trebuie luat în considerare, fiind specific investițiilor de tip early-stage.

În concluzie SeedBlink oferă o alternativă pentru românii care doresc să se expună la investiții private și startup-uri europene. Platforma propune o experiență digitală completă, cu un cadru reglementat, documentație profesională și parteneriate solide. Este o opțiune viabilă pentru investitorii cu toleranță la risc și orizont de investiție lung, care caută diversificare și implicare în economia reală.

Informații juridice:

SeedBlink S.A.
C.U.I.: RO42141358
Sediu social: Str. Pipera nr. 43, Clădirea B, etaj 1, Sector 2, București, România
Registrul Comerțului: J40/722/2020
Este autorizată ca furnizor de servicii de finanțare participativă în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/1503.
Este înregistrată la ASF România sub nr. PJR28FSFPR/400001, din 03.11.2022.
Website: www.seedblink.com

Informațiile de pe InvestWin.ro sunt exclusiv pentru scop informativ și nu reprezintă recomandări de investiții, sfaturi financiare sau consultanță profesională. Acestea au rolul de a încuraja o înțelegere independentă a pieței financiare.

Utilizatorii sunt responsabili să consulte specialiști autorizați și să ia decizii pe baza propriilor analize, obiective financiare și riscuri asumate. InvestWin.ro nu își asumă responsabilitatea pentru pierderile rezultate din utilizarea informațiilor prezentate.

Default Avatar

InvestWin Default Avatar author https://investwin.ro/

InvestWin.ro este o platformă dedicată celor interesați de investiții, fiind concepută pentru a oferi un mix unic de conținut informativ și resurse interactive.

Newsletter-ul InvestWin Rămâi aproape de informațiile importante din lumea investițiilor.