InterCapital Asset Management (ICAM), cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 650 de milioane de euro în administrare, listează astăzi, 18 martie, la Bursa de Valori București (BVB), cel de-al doilea ETF (Exchange Traded Fund), care urmărește indicele principal al pieței de capital din Slovenia. Numele complet al ETF-ului este InterCapital SBITOP TR UCITS ETF și se tranzacționează la BVB sub simbolul bursier ICSLOETF.
ETF-ul reproduce indicele SBITOP TR (indicele SBITOP total return brut). Indicele SBITOP TR este administrat de Bursa de Valori din Ljubljana (LJSE). Acesta reflectă performanța celor mai tranzacționate nouă companii de pe piața reglementată a LJSE și este ajustat pentru a reflecta reinvestirea dividendelor brute plătite de acestea.
„Ne bucurăm să vedem ICAM revenind la BVB cu încă o listare de ETF, de data aceasta cu expunere exclusiv internațională. Odată cu listarea de astăzi, investitorii la Bursa de Valori București au acces la piața de capital din Slovenia, ceea ce este o premieră pentru România. Diversificarea instrumentelor financiare reprezintă un atu al pieței locale de capital, care va atrage cu siguranță din ce în ce mai mulți investitori. De altfel, numărul investitorilor este în continuă creștere: la finalul anului 2024, bursa însuma peste 226.000 de conturi de tranzacționare deschise direct la brokeri. Interesul tot mai crescut al oamenilor pentru piața de capital și soluțiile de investiție tot mai variate pe care BVB le pune la dispoziție sunt semne bune că economia locală se poziționează pe un trend ascendent.”, a declarat Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București.
InterCapital SBITOP TR UCITS ETF oferă investitorilor români expunere la un portofoliu divers de acțiuni slovene. Cel mai mare component al indicelui, Krka, este un producător lider de produse farmaceutice și un jucător cheie pe piața farmaceutică din România. Sectorul financiar este bine reprezentat de către instituția bancară NLB Grupa și asigurătorii Triglav și Sava Re. Indicele include, de asemenea, Petrol, un important retailer de combustibil care investește în surse regenerabile, Luka Koper, principalul manager de port maritim al Sloveniei, Telekom Slovenia, Cinkarna Celje, companie de procesare chimică și Equinox, companie imobiliară locală.
„Suntem încântați să lansăm primul ETF din România care oferă expunere pe piața de capital slovenă, o regiune cu randamente puternice și un profil de dividend atractiv. La InterCapital, scopul nostru este să aducem soluții de investiții inovatoare și accesibile investitorilor români, iar listarea de astăzi marchează un alt pas în extinderea diversificării regionale. Indicele SBITOP TR a oferit o performanță impresionantă pe termen lung, cu un randament total de aproape 350% în ultimul deceniu și peste 50% doar anul trecut, alimentat atât de aprecierea prețurilor, cât și de dividendele mari. Listând acest ETF la BVB, oferim investitorilor o modalitate simplă de a obține expunere la o piață rezistentă și în creștere, fără complexitatea conturilor de tranzacționare străine. Credem că acest produs va adăuga valoare portofoliilor locale de investitori locali și instituționali și va consolida și mai mult oportunitățile de investiții transfrontaliere în Europa Centrală și de Est.”, a declarat Ivan Kurtovic, Președintele Consiliului de Administrație al InterCapital Asset Management.
Companiile slovene au oferit în mod tradițional dividende mari, contribuind în mod semnificativ la randamente. Pe o perioadă de zece ani, încheiată la 13 martie 2025, indicele SBITOP TR a obținut un randament total impresionant de 341% în euro și un randament anual de 16%. Aproximativ jumătate din această rentabilitate este atribuită dividendelor, restul fiind determinat de aprecierea prețurilor – ambele depășind S&P 500, care a oferit un randament anual de 12% în aceeași perioadă. ETF-ul SBITOP TR reinvestește toate dividendele primite și este scutit de impozitarea dividendelor, permițându-i să beneficieze de dividende brute.
Primul ETF listat de ICAM pe piața locală de capital, identificabil sub simbolul bursier ICBETNETF, a fost listat pe 29 mai 2024 la BVB și urmărește performanța indicelui BET-TRN, varianta de randament total net a indicelui BET, care reflectă atât evoluția prețurilor celor mai importante companii românești listate la bursă, cât și a reinvestirii dividendelor nete oferite de către acestea.
Alături de InterCapital SBITOP TR UCITS ETF listat astăzi, alte trei ETF-uri sunt disponibile la BVB: INTERCAPITAL BET-TRN UCITS ETF de la ICAM, care urmărește performanța indicelui BET-TRN, FONDUL DESCHIS DE INVESTIȚII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE, de la Patria Asset Management, care urmărește performanța indicelui BET și FONDUL DESCHIS DE INVESTIȚII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE, tot de la Patria Asset Management, un ETF sectorial care are ca referință indicele BET-NG, dedicat sectorului energie și utilități aferente.
InterCapital SBITOP TR UCITS ETF este sub-fond al fondului INTERCAPITAL UMBRELLA UCITS ETF Zagreb, administrat de SAI INTERCAPITAL ASSET MANAGEMENT d.o.o. Zagreb prin intermediul societății inițiatoare Intercapital Securities Ltd.
Listarea ETF-ului InterCapital SBITOP TR UCITS ETF a fost realizată cu sprijinul InterCapital Securities Ltd, care activează și în calitate de Market Maker al ETF-ului.
Cum poți investi în cele trei ETF-uri disponibile la BVB?
- Fondurile se adresează tuturor persoanelor fizice și juridice, fără restricții.
- Cumpărarea și vânzarea unităților de fond se poate realiza prin intermediul oricărui intermediar autorizat, folosind aceeași procedură prin care se cumpără și se vând acțiuni sau obligațiuni la bursă. Lista intermediarilor autorizați să tranzacționeze la Bursa de Valori București este disponibilă AICI.
Despre InterCapital Asset Management
Cu aproape 20 de ani de experiență și un portofoliu care include 19 fonduri clasice și 5 ETF-uri, InterCapital este cea mai mare companie independentă de gestionare a activelor din Croația, gestionând 650 milioane de euro. De-a lungul anilor, InterCapital a demonstrat expertiză și inovație în gestionarea fondurilor de investiții cu multiple produse și servicii lansate. Mai precis, InterCapital este primul manager de active din SEE care s-a orientat de la fondurile UCITS clasice către ETF-uri și spațiul digital de robo-consultanță cu aplicația sa, Genius. InterCapital are o strategie clară pentru a oferi produse atractive și eficiente din punct de vedere al costurilor în întreaga regiune SEE, urmându-și misiunea de a dezvolta piețele de capital regionale prin implementarea celor mai bune standarde și practici globale.
Sursa: BVB.ro